Cuprins

 

5. ȘOBOLANII  DAU  SEMNALUL

 

De la un timp, Floridorii observară că au fost desfundate vechile ascunzători ale șobolanilor pe care îi izgoniseră din țara lor. Părea că vechii locatari se întorseseră în galeriile de sub pământ. Numai că nimeni nu văzuse vreun șobolan și nici nu era timp pentru cercetări, acum când Rinocrocii amenințau Floridoria. Și totuși șobolanii se întorseseră. Cei mai vicleni intraseră în cetate ascunși de privirile locuitorilor. Ieșeau noaptea, se strecurau la temeliile caselor și ascultau ce vorbeau Floridorii. Rinocrocul Spion îi trimisese să iscodească la Palatul Înțelepciunii unde se întâlneau fruntașii țării și puneau la cale cele mai importante treburi. Așa se face, că șobolanii au prins de veste că Floridorii își duc recoltele sus în munți. Se culegea porumbul pe câmp, din grădinile de zarzavat se recoltau gogonelele, castraveții, ardeii, dovlecii, cartofii, varza, ceapa, conopida și alte legume. Din livezi se adunau merele aurii, perele zemoase, gutuile aromate. Pe dealuri se copseseră strugurii dulci. Floridorii urcau pe munte coșuri și saci cu legume, fructe și semințe. Asta nu era bine nici pentru Rinocroci și nici pentru șobolani. Rinocrocii voiau să găsească recolta strânsă în hambarele din vale și nu în vârful munților, unde n-ar fi putut ajunge ușor! Și nici șobolanii nu urcă munții! Așadar, își spuseră șobolanii, Rinocrocii trebuiau să se grăbească până nu-și pun Floridorii la adăpost sigur recoltele. Șobolanii spioni au dat fuga la Șoldan Hoțoman și i-au spus cu îngrijorare:

- Stăpâne, Floridorii au aflat că Rinocrocii vor să le ia avutul. Ei își duc grâul și porumbul, semințele cele gustoase de floarea soarelui, orezul și meiul, varza și dovlecii, merele și strugurii sus în munți, pe vârfuri unde nu va putea ajunge nici unul dintre noi. Degeaba vor veni puternicii Rinocroci, prieteni ai noștri, dacă nu vor mai găsi nimic. Nici noi nu vom găsi mare lucru. Stăpâne, să-i chemăm acum pe Rinocroci, când magaziile Floridorilor nu s-au golit, când câmpul este plin de boabe numai bune de ronțăit și când în casele Floridorilor se găsesc multe bunătăți.

- Să ne grăbim! Hotărî Șoldan Hoțoman. Ospățul cel mare ne așteaptă! Să vină la mine toată șobolănimea! Porunci el.

Și în câteva clipe se strânse tot neamul. Șobolani negri, gri, maronii, cu mustăți lungi și dinți ascuțiți, cu cozi mai groase sau mai subțiri, sănătoși și betegi, au ieșit cu mic cu mare. Șoldan Hoțoman îmbrăcat într-un caftan încheiat pe burtă cu boabe de fasole, le vorbi:

- Șobolanii mei, a venit momentul să-i chemăm pe Rinocroci! Sosirea lor și cucerirea Floridoriei nu cere amânare. Altfel, așa cum mi-au adus vești slujitorii mei, Floridorii nu ne mai lasă nimic din recoltele bogate ale pământurilor lor. M-am înțeles cu Rinocrocul Spion că îl voi înștiința când bucatele vor fi tocmai bune de înfulecat și prada mai mare! Acum trebuie să-i chemăm!

- Să-i chemăm, să-i chemăm! Strigară bucuroși șobolanii

De când așteptau să-și umple iar gușile și burțile goale!

 - Semnalul nostru e un foc aprins pe malul fluviului. Rinocrocii îl așteaptă pe celălalt mal. Am terminat de ros și stâlpii porților chiar dacă Floridorii le-au întărit și le-au ferecat cu lacăte grele. Și nu au de unde să știe că ne-am unit cu dușmanii lor, Rinocrocii. Trebuie să ne grăbim ca Floridorii să nu prindă de veste despre isprava noastră. Să aprindem cât mai repede focul!

- Să-l aprindem, să-l aprindem cât mai repede!

- Dar ne trebuie un tăciune aprins. Cine aduce un tăciune cu foc de la cuptorul brutarului Turtiță din cetate?

- Cine să-l aducă? Cine să-l aducă?

Șobolanii dădeau din cozi. Nu le surâdea drumul cu un tăciune arzător în gură. Și apoi nu se încumeta nimeni să dea ochii cu Turtiță care nu suferea picior de șoricel, darămite de șobolan la cuptorul lui de pâine proaspătă pentru Floridori? Chir pe vremea când încă erau în Floridoria, șobolanii se temeau de brutarul cetății.

- Hai, șobolanii mei, nu mă faceți să cred că vă e frică! Spuneți, cine aduce tăciunele?

- Cine îl aduce? Repetă șobolanii, certându-se între ei.

Ascuns în spatele soborului, cu mustățile pleoștite asculta și șoricelul Chiț, cel care de bună voie își părăsise neamul său, al șoriceilor, pentru a învăța manierele din „lumea bună” a șobolanilor. Acum ar fi intrat în pământ de frică, dar fu descoperit și împins în mijlocul adunării.

- Ura! Șoricelul Chiț să-l aducă!

- Unde e Chiț? strigă Șoldan Hoțoman. De bunăseamă, el e cel mai bun.

Înghiontit de șobolani, șchiopătând șontâc, șontâc, tremurând de frică, târându-și un rest de coadă, șoricelul Chiț se prezentă la ordin.

- Aici sunt, Stăpâne, bâigui el.

- Chiț, știi bine că trebuie să ne fii recunoscător pentru cinstea ce ți-am făcut-o de a te primi în prea nobilul nostru neam, al șobolanilor. Iată că a venit vremea să dovedești că ești demn de această nemăsurată cinste!

Da, Stăpâne, spuse Chiț îngrozit de gândul că-l va trimite după focul arzător.

_ Te vei duce la brutarul Floridorilor și-i vei șterpeli din vatra în care coace pâinea, un tăciune aprins pe care-l vei aduce repede, repede să nu se stingă, până la malul fluviului unde te așteptăm noi. Până atunci șobolanii vor pregăti totul pentru foc. Fiecare să aducă paie, cârpe și crengi uscate cu care să încingem un foc bun pe care să-l vadă poporul Rinocrocilor de pe celălalt mal al apei. Acum Chiț pornește degrabă și fi demn de prietenia noastră. Când te vei întoarce, te vom înnobila cu titlul de Șobolan al Focului!

- Du-te, du-te! țipară șobolanii.

Neavând încotro, Chiț plecă cât putu el de repede spre brutăria lui Turtiță, brutarul cel renumit din Floridoria. Cu inima cât un purice întră în cetate pe sub porțile roase de șobolani. Pitulându-se după câte un lujer de floare, după vreo piatră, către seară ajunse la brutăria lui Turtiță. Cu gândul la treaba primejdioasă ce avea să o îndeplinească, Chiț nimeri bot în bot cu un șoricel din neamul șoriceilor de câmp, din care făcuse parte odinioară și el.

- Ia te uită, șoricelul Chiț! Nu mă mai cunoști? Eu sunt Codiță, vărul tău cel bun. Ce cauți pe aici? Te-au alungat șobolanii?

- Cum să mă alunge? Se burzului Chiț. Ba dimpotrivă, mă consideră o persoană foarte importantă!

- Atunci cum de nu ești cu ei? Doar i-au gonit Floridorii în afara țării lor!

- Numai proștii își închipuie că șobolanii ascultă de Floridori! Și dacă vrei să știi, în curând ne vom întoarce în Floridoria și toate bogățiile vor fi ale noastre! Se lăudă Chiț umflându-și pieptul slab. Așa că gândiți-vă de pe acum cum să vă purtați bine cu șobolanii ca să nu fiți alungați împreună cu Floridorii!

- Vai, Chiț tot prost ai rămas! Îl insultă Codiță supărat. Șobolanii tăi nu sunt în stare decât să umble noaptea prin grădinile oamenilor și să le fure câte un bob căzut din saci. I-am văzut noi de câteva zile încoace. Norocul lor că Floridorii au mult de muncă în grădini și nu i-au luat în seamă. Altfel era vai de pielea lor!

- Așa crezi tu! Dar habar n-ai ce gânduri mari și ce prieteni puternici au șobolanii! O să vă pară rău că n-ați vrut să vă supuneți lor!

Lasă că ai făcut-o tu și pentru noi! Ha, ha, Chiț se vede că ți-a mers bine de când ne-ai părăsit! Parcă aveai patru picioare zdravene și coada mai lungă! Acum șchiopătezi și coada ți-e cam scurtă! Nu cumva ți-au ros-o șobolanii tăi? îl batjocori Codiță.

Rușinat, Chiț o luă la fugă. Se ascunse într-o gaură din grădină. Turtiță tocmai se dusese să aducă apă a să frământe aluatul pe care-l cocea noaptea. Dimineața, odată cu răsăritul soarelui era gata pâinea proaspătă, caldă cu miros îmbietor.

Chiț îl pândi și când nu mai era nimeni în bucătărie, apucă între dinți un tăciune aprins și pe aici ți-e drumul! Numai că tăciunele îi ardea gura și Chiț îl scăpă de câteva ori de durere. Și era o durere pe care nu o cunoscuse nici când îl schilodiseră în bătaie șobolanii și nici când Șoldan Hoțoman îi rupsese coada pentru o vină închipuită. Doar nu el furase și mâncase boabele de fasole din caftanul Stăpânului! Șobolanul Gușat le șterpelise și dăduse vina pe șoricelul Chiț, pe care nimeni nu-l iubea! Acum când a fost cel mai greu l-au trimis pe el! De el depindea ca șobolanii să devină iar stăpâni în magaziile Floridorilor! Dacă l-au trimis pe el, înseamnă că a devenit o persoană importantă și pentru asta trebuie să fie mândru. Ba mai mult, va fi înnobilat cu titlul de Șobolan al Focului! Da, așa spusese Stăpânul, că-l vor numi șobolan! Ce bine o va duce ca șobolan! Nimeni nu va mai râde de el că e șchiop și nimeni nu-l va mai trage de coadă! Și va fi chiar mai ceva decât șobolanii de rând! Chiț se și vedea instalat într-un mare hambar din Floridoria! Atunci o să vadă Codiță, un șoricel rămas în Floridoria și iubit de copii cine a avut dreptate! În nici un caz pe Codiță, prietenul Floridorilor nu o să-l ierte! Chiț îl va face servitorul lui. De ce să nu aibă și el slugi? Destul slugărise pe la marii șobolani și câtă bătaie și mușcături nu primise! Să muncească și alții pentru Chiț!

Tăciunele îi ardea blana de pe piept. Gata să se aprindă! Mustățile îi dispăruseră cu totul. Chiț alerga cât putea de repede cu tăciunele în gură. I se umflase botul și ochii îl usturau îngrozitor. Când a ajuns pe malul apei celei mari, tăciunele era încă aprins. Șobolanii pregătiseră un morman de paie, uscături, cârpe. Chiț aruncă tăciunele și focul nu întârzie să se aprindă. Un fum negru, gros se înălța ca un șarpe uriaș sus, tot mai sus. Vântul îl ducea peste fluviu. Nu încăpea nici o îndoială că Rinocrocii vor vedea semnalul!

Șobolanii jucau bătându-și burțile care așteptau să se umple cât de curând , așa cum le promisese Rinocrocul Spion. Șoldan Hoțoman se cocoțase pe un pietroi și nu-și încăpea în piele de mulțumire. Lângă pietroi, murise Chiț, pe care nimeni nu-l băgase în seamă. Murise fără să-și vadă visul îndeplinit. Visul unui șoricel care se vroia șobolan!