Cuprins

 

3. UN SPION ÎN ȚARA FLORIDORILOR

 

Într-adevăr, Rinocrocii îl trimiseseră pe cel mai viclean dintre ei ca să spioneze în țara de pe malul stâng al fluviului Floarea de Dor. Iscoada a trecut fluviul înotând prin locul cel mai îngust. A luat-o apoi în sus, pe unul din râurile care străbăteau Floridoria și se vărsau în fluviu. Așa a ajuns la porțile țării. Pe sub ele trecea apa. Nu era ușor de intrat. Sub porți era un grătar care îi împiedica pe nepoftiți să se strecoare în cetate. Rinocrocul Spion cercetă și alte locuri, dar acolo unde erau munți abrupți, se ridicau baraje înalte din piatră lucioasă de care ghearele lor nu se putea agăța. Tot porțile de peste râu erau singura intrare. Numai că erau construite din lemn tare și cornul îl împiedica să le roadă. Obosit, Rinocrocul se întinse pe mal. Se întâmplă ca un șobolan mare să iasă dintr-o gaură a malului. Alții mai mici îi duceau coada lungă ca să nu și-o murdărească. Rinocrocul își ridică cornul și cu glas mieros vorbi:

- Mărite Șobolane, cum de te afli la marginea țării acesteia și nu ești la mare cinste dincolo de porți?

Șobolanul ar fi luat-o la goană dar cuvintele lingușitoare i-au gâdilat urechile. Rinocrocul continuă la fel de prefăcut.

- Locul Înălțimii tale ar fi în hambarele cu grâne sau în cămările pline cu bunătăți și nu pe malul acesta sterp de unde ai ieșit!

Lui Șobolan Hoțoman, căpetenia șobolanilor îi sticliră ochii de plăcere. Ciudatul musafir îi arătase un respect prea mare ca să nu-i răspundă politicos.

- Străine, căci nu te-am văzut niciodată prin locurile acestea, nu pot să nu recunosc că ai grăit cu înțelepciune. Neamul șobolanilor e prea nobil ca să nu bată la ochi situația mizeră în care ne-au adus locuitorii țării acesteia. Ei ne-au izgonit la porțile cetății cu batjocură și suferințe neînchipuit de mari!

- Cum, a îndrăznit cineva să vă ia drepturile voastre străbune asupra roadelor acestui pământ? Se prefăcu nedumerit și revoltat Rinocrocul Spion.

Închipuie-ți prietene, că Floridorii au îndrăznit să ne izgonească din casele și hambarele lor. Mai mult, ne-au amenințat cu moartea dacă cumva îndrăznim să mai călcăm dincolo de porți!

- Vai mie, cum au putut să se poarte urât cu niște ființe atât de folositoare și nevinovate ca șobolanii? Și mirarea mea crește când văd că alte vietăți sunt la mare cinste în țara lor! Așa de pildă, animalele pădurii!

- Da, chiar așa Floridorii sunt prieteni până și cu cârtițele oarbe, pe care le-au pus să ne strice adăposturile! Numai pe noi ne-au năpăstuit pe motiv că le-am mâncat sămânța de semănături!

- O, dar asta e o vina prea mică pe lângă onoarea ce le-o puteți face! Dar iată, că se apropie ceasul dreptății și voi șobolanii veți putea intra din nou în țara Floridorilor!

- Cum asta? se miră Șobolan Hoțoman.

- Nu e deloc ușor, de aceea trebuie să ne ajutați.

- Pe cine să ajutăm? întrebă șobolanul.

- Pe noi, neamul puternic și viteaz al Rinocrocilor! Dacă pe voi v-au alungat, care sunteți frumusețea și perfecțiunea naturii, atunci de bună seamă că Floridorii trebuie pedepsiți.

- Da, da, da, trebuie pedepsiți, chițcăiră în cor șobolanii care se adunaseră în jurul Rinocrocului.

- Da, trebuie pedepsiți, continuă vicleanul Rinocroc. Noi îi vom pedepsi și în curând veți fi mulțumiți. Să facem o înțelegere. Voi ne ajutați pe noi să cucerim Floridoria și noi vă vom lăsa să vă întoarceți în casele lor și hambarele pline.

- Te ajutăm, te ajutăm, dar spune-e cum!

- În primul rând, să roadeți cu colții voștri ascuțiți grătarul care mă împiedică să mă strecor pe sub porțile cetății. Misiunea mea e să-i spionez pe Floridori și să pregătesc intrarea soldaților noștri în Floridoria.

- Roadem noi porțile, roadem noi porțile! Se bucurară șobolanii.

- Începem din acest moment! Ordonă Șobolan Hoțoman, mai marele șobolanilor. Să vină șobolanii de apă!

O armată de șobolani se avântă înotând spre stâlpii porților. Din când în când ieșeau la suprafața apei să ia aer, apoi iar se scufundau și cu dinții ca fierăstraiele rodeau, rodeau întruna.

Spre seară, treaba era terminată. Bariera de sub apă căzuse. Drumul Rinocrocului Spion era liber.

- Ați făcut o treabă bună! Acum mă duc să-mi îndeplinesc misiunea. Să mă așteptați aici. Vă voi spune ce mai aveți de făcut. Cât vor plânge Floridorii, că s-au purtat urât cu șobolanii!

- Bravo, bravo! Țipau șobolanii. Te așteptăm, te așteptăm, să vii să ne spui unde vom găsi cele mai bune bucate pentru burțile noastre!

Și așa Rinocrocul Spion a intrat în țara Floridorilor, nevăzut de nimeni, înotând pe sub apă și numai din când în când  scoțându-și cornul cu care adulmeca împrejurimile. Și înainte de întâmplarea de la lac unde l-au descoperit Corcodel, Gogonel și Zăhărel, își lăsă primele urme ale ticăloșiei sale.

Noaptea se lăsase ca de obicei în liniște și pace.

Floridorii se odihneau în căsuțele lor curate și răcoroase. Rinocrocul Spion ieși din râu și o luă și o luă prin Valea Gogonelelor. Așa a ajuns în grădinița unei fetițe, Florina. Între tufele de coacăze dormea un pui de căprioară. Era un pui orfan pe care fetița îl hrănea și îl îngrijea cu mare dragoste. Și micuțul rămăsese să doarmă în grădinița fetiței. Se jucase prea mult ziua și obosit renunțase să mai urce în pădure.

Flămând, Rinocrocul Spion sparse cu cornul un pepene uriaș și începu să-l înfulece. Auzul căprioarelor este foarte fin și puiul s-a trezit. Printre rămurelele de coacăz, văzu arătarea înfiorătoare. O dihanie uriașă, ci ochii roșii cu un corn în frunte era ceva înspăimântător.

Spaima îl făcu pe bietul pui să alerge la ușa fetiței și să lovească cu cornițele ca să fie lăsat înăuntru. Atunci Rinocrocul văzu puiul și apropiindu-se de el, îl lovi cu coada sa puternică. Căpriorul închise ochișorii speriați și muri la ușa prietenei lui.

Dimineața, Florina îl găsi lângă prag, ghemuit ca și cum i-ar fi fost frig și crezu că doarme. Corpul era rece și fetița îl duse în patul păpușilor și-l înveli cu o plăpumioară. În zadar așteptă Florina să se scoale micuțul pui jucăuș! Seara, când părinții s-au întors de la muncă, fetița le-a arătat plângând puiul. Înțelesese că a murit.

Tatăl a îngropat căpriorul în fundul grădiniței. Atunci a observat niște urme ciudate în bostănărie. Chiar pepenele cel mare cu care se mândrea Florina dispăruse! Părinții se sfătuiră îndelung dar nu spuseră nimic fetiței ca să nu o sperie. Un dușman nevăzut se strecurase în Floridoria! Trebuia să știe și Floridor cel Înțelelpt.