Cuprins

 

 

2. CORCODEL, GOGONEL și  ZĂHĂREL

 

Corcodel, Gogonel și Zăhărel erau prieteni nedespărțiți. Se simțeau legați și prin numele lor vesele și sonore ca un clinchet de clopoțel.

Aproape de sosirea vacanței de vară, cei trei băieți au pus la cale o poznă. În loc să o ia pe drumul către școală, s-au abătut pe o potecă lăturalnică care ducea la lac. Și-au aruncat trăistuțele cu cărți la rădăcina unei sălcii bătrâne, s-au dezbrăcat și fuga la lac! Doar era așa de cald! S-au zbenguit voiși și fără nici o grijă până când Corcodel a observat un lucru ciudat.

- Băieți, le spune el prietenilor, lacul acesta era plin cu pești. Ieri am fost aici și m-am jucat cu ei. Erau foarte mulți, de toate culorile și mărimile. Curios lucru, dar azi n-am văzut nici unul!

- Chiar așa! Apa e limpede și nu se vede nici măcar un peștișor! Ii împărtășiră prietenii uimirea.

- Poate că i-am speriat noi?

- Să ne uităm mai bine!

- Peștii veneau să le dau mâncare și nu se speriau. Mă jucam cu ei în apă, spuse Corcodel.

- Hai să ne urcăm pe mal și să le aducem mâncare hotărî Zăhărel.

Băieții au ieșit din apă și și-au scos din trăistuțele de școală mâncarea pentru recreația cea mare. Au încercat apoi, să ademenească peștișorii cu bucăți de pâine.

- Vedeți, nu vine nici unul! Spuse supărat Corcodel. Înainte se repezeau la fărâmiturile de pâine!

- Poate s-au ascuns sub stâncă, își spuse părerea și Gogonel.

- Haideți la stâncă, hotărî Zăhărel și se avântă din nou în apă.

Băieții înotau cu curaj spre stânca din mijlocul lacului unde se soreau șerpii de apă. Erau foarte mulți și pielea le lucea în bătaia soarelui. Nu le plăcea să fie deranjați dar copiii le cunoșteau obiceiurile și niciodată nu-i supărau. Așa că își cerură voie prin vorbe anume știute și șoptite, să-i lase să se apropie și să nu le facă nici un rău, fiindcă ei caută peștii cei zglobii ai lacului. Șerpii au rămas liniștiți pe stânca însorită. În zadar îi chemau copiii pe peștișori la joacă! Tot înotând în jurul insulei de piatră și scrutând adâncul lacului limpede, deodată … observară ceva foarte ciudat și înfricoșător! O spinare groasă și lungă terminată cu o coadă neagră și solzoasă stătea lipită de unul din colțurile stâncii. Capul monstrului era ascuns sub pietre și nu se vedea decât o ceafă groasă cu niște urechi mari, murdare. Băieții au amuțit. S-au târât pe stâncă și au așteptat ținându-și speriați răsuflarea. O singură dată, ființa aceea înfricoșătoare și-a ridicat capul și înspăimântați, copiii i-au văzut un corn ca de rinocer și niște ochi roșii. Pe urmă monstrul rămase în nemișcare. Părea că nu-i bagă în seamă pe cei trei prieteni. Poate că nici nu-i văzuse. Băieții s-au aruncat în apă de cealaltă parte a stâncii și înotând din răsputeri au ajuns la mal. S-au încredințat că monstrul nu îi urmărește și se îmbrăcară în câteva clipe. O luară la fugă și în dreptul primei căsuțe le mai veni inima la loc.

- Ce spaimă am tras! Spuse Corcodel.

- El a mâncat toți peștii, vorbi Gogonel.

- De unde o fi apărut asemenea arătare? Se întreba Zăhărel.

- Să-i spunem lui Floridor Cel Înțelept.

- O să ne certe că nu ne-am dus la școală. Și ce-i spunem că am văzut? Un crocodil?

- Nu era un rinocer cu cornul acela?

- Dacă n-am fi lipsit de la școală poate că acum știam ce vietate a apărut în lacul nostru. Așa o să ne facem de râs … Mai bine tăcem. Și așa a mâncat toți peștii …

Și totuși nu-i răbdă inima să nu povestească cuiva. Merseră la prietenul lor mai mare, Fir de Busuioc Savantul, care cerceta tainele naturii și avea o mulțime de cărți. Îl găsiră pe Busuioc în grădinița din fața casei. Acolo, și în seră erau cele mai frumoase exemplare din plantele care creșteau și rodeau pe pământ, de la portocalii, mandarinii, lămâii și bananierii încărcați de fructe, până la cei mai delicioși castraveciori și ardei grași. Tot ce era mai bun pentru hrana omului găseai în grădina Savantului! Apoi el știal multe lucruri interesante și despre creșterea animalelor atât de folositoare omului. Busuioc era la mare cinste în obștea Floridorilor și toți îi cereau sfaturi, iar el le vorbea cu blândețe și le dădea semințe de flori și legume deosebite. Floridorii îi respectau cuvântul și-l așteptau cu bucurie la Palatul Înțelepciunii.

- Savantule Fir de Busuioc! Îl chemară băieții.

- Ce s-a întâmplat, prieteni? Mă bucur să vă văd nedespărțiți, le zâmbi Savantul.

- Vrem să-ți spunem ceva în mare taină, vorbiră nerăbdători copiii.

- Veniți aici la umbra acestui măr altoit, unde sub ramurile lui încărcate de rod, nu ne va vedea nimeni. Dar cine v-a speriat?

- Să vezi … începură ei în cor.

- Vorbiți, dar nu toți odată, râse Busuioc Savantul.

- Să vezi … noi am fost la lac de dimineață și am făcut baie, începu Corcodel.

- Mi se pare, că dimineața copiii merg la școală, îi mustră Busuioc.

- Am greșit, spuse rușinat Gogonel, de aceea nu îndrăznim să povestim părinților ce am văzut și am venit la tine …

- Dar ce ați văzut?

- Am văzut un rinocer! Spuse Corcodel.

- Ba nu, era un crocodil! Îl contrazise Gogonel.

- Nu era nici rinocer, nici crocodil, era …, încercă să-i împace Zăhărel.

- De fapt era un rinocer cu coadă de crocodil sau mai bine zis era un crocodil cu un corn mare de rinocer! Stătea lipit de stânca din mijlocul lacului. El a mâncat toți peștii din lac! Spuse pe nerăsuflate Corcodel.

- Asta nu se poate, dar neliniștea se citea pe chipul Savantului. Vă aduc cartea tuturor animalelor din lume și nu o să găsiți în nici o țară asemenea arătare.

Și Busuioc le aduse o carte mare pe care au răsfoit-o pagină cu pagină. Erau și rinoceri, erau și crocodili dar nu găsiră nici rinoceri cu coadă de crocodil și nici crocodili cu cap de rinocer.

- Ei, acum ce spuneți? Vi s-a părut.

- Și peștii? Vino să vezică nu mai sunt în lac!

- Bine, mergem împreună, dar îmi promiteți că nu mai spuneți nimănui povestea asta?

- Da, da! Îți promitem, răspunseră cei trei într-un glas.

- Atunci să mergem la lac să văd și eu monstrul!

Au ajuns repede și fără să-i observe cineva. Floridorii erau ocupați cu legumele de vară sau săpau pământul în Valea Cartofilor, tocmai la marginea cetății. Busuioc scoase o bărcuță dintre sălcii. Urcă singur în barcă. Copiii erau încă îngroziți și Busuioc nu le-ar fi pus viața în primejdie. El însuși își luase o armă cu care să se apere dacă ar fi întâlnit vreun musafir nepoftit. Vâsli cu atenție spre stânca din mijlocul lacului și se întoarse la mal.

- Băieți, spuneați că în lac nu mai sunt pești?

- Da, da, recunoscură copiii.

- Și ce vedeți în jurul bărcii?

- Pești mulți de toate culorile!

- Ce frumos înoată!

- Lacul e plin! Căuta să-i liniștească Savantul.

- Noi i-am chemat la mâncare și n-au venit. Am crezut că i-a mâncat rinocerul, spuse Corcodel.

- Crocodilul, vrei să spui, îl corectă Gogonel.

- Nu vă certați. Acum eu nu văd nici un crocodil nici rinocer, spuse Savantul.

- Acolo era, acolo! Strigară băieții, arătând spre stâncă. Era lipit de pietre. L-am văzut! Dar acum nu mai este! Busuioc se duse iar la mica insulă din piatră. Apa era limpede și se vedea totul până în străfundul lacului. Nici urmă de rinocer sau de crocodil. Cât se plimbă pe lac, totul părea neschimbat. Vâsli iar la mal. Sălciile stăteau nemișcate și tăcute. Nici o adiere de vânt nu tulbura liniștea naturii. Câteva vârfuri din stânca șerpilor păreau de foc în bătaia razelor de amurg.

- Acum ce spuneți? Și Busuioc își lăsă bărcuța sub sălcii.

- Monstrul s-a ascuns, nu se lăsară copiii.

- L-aș fi văzut. Peștii ne-ar fi dat vreun semn. Apa lacului este netulburată.

- Savantule, nu ne crezi?

Busuioc stătu puțin pe gânduri și apoi mângâindu-le creștetele le spuse:

- Eu cred tot ce mi-ați povestit și am să cercetez și mâine locul. Promiteți-mi că nu veți spune nimănui întâmplarea de astăzi. Și știți de ce? Toți vor crede că vreți să faceți pe grozavii, când de fapt ați făcut o faptă rea fugind de la școală. Ne-am înțeles?

- Ne-am înțeles! Promiseră ei din nou.

- Acum veniți să vă dau câte o banană.

Bananele erau gustoase și băieții au plecat liniștiți spre casele lor. Numai ă în seara aceea, Busuioc Savantul nu s-a mai așezat pe banca dintre trandafiri. Când peste Floridoria se lăsa noaptea și luminițele de la ferestre se aprindeau una câte una, el se duse la bătrânul Floridor Cel Înțelept.

- Ce griji te aduce la mine Fir de Busuioc? L-a întrebat bătrânul.

Floridor Cel Înțelept, cu chipul blând și barba albă ca de nea, conducea de mulți ani obștea și Floridorii îl iubeau ca pe un părinte bun ce-i cereau sfatul la nevoie și întotdeauna îi asculta plin de înțelepciune.

- Înțeleptule părinte al Floridorilor, începu Busuioc, vânt de mare primejdie suflă asupra țării noastre. În primăvară, am urcat pe Vârful de Argint din Munții Albaștri și am cercetat întinderile de dincolo de fluviu. Cu ochiul liber nu poți vedea prea departe dar cu ocheanul se vede dincolo de dumbrava de peste fluviu. Atunci am văzut bine niște arătări ciudate, cu cozi de crocodil și cornuri pe cap! De bună seamă că sunt mai mulți dacă unul a ajuns și până la noi în Floridoria.

- Cine l-a văzut?

- Trei copii, prieteni buni: Corcodel, Gogonel și Zăhărel. Nu puteau născoci povestea asta … Nimeni în afară de noi doi nu știe povestea Ronocrocilor care au vrut să ne distrugă cândva, de mult …

- Înseamnă că Rinocrocii s-au întors … spuse cu mare durere în glas Înțeleptul. Nu există dușman mai mare pentru noi, ca acest popor năvalnic și urât care trăiește din prădăciune și hoție. Pe unde au trecut Rinocrocii, au adus spaimă și durere! Au distrus așezări înfloritoare, câmpii roditoare, au otrăvit ape limpezi și au lăsat în urmă pârjol și lacrimi!

- S-au întors și au trimis cu viclenie iscoade în țara noastră!

- Credeam că i-a înghițit pământul pentru răutățile lor și de aceea i-am dat uitării… Dar acum trebuie să ne pregătim să le înfruntăm lăcomia și răutatea!

Bătrânul Floridor Cel Înțelept și Fir de Busuioc Savantul stătură de vorbă îndelung, până la ceasuri târzii de noapte. Puteau oare Floridorii să-i înfrunte pe Rinocroci, ființe fioroase și neîndurătoare? Trimiseseră un spion în Floridoria și asta era semn de mare primejdie pentru țara și poporul ei.