Cuprins

 

10. BĂTĂLIA

 

Trecuse toamna și o iarnă grea cum nu mai fusese niciodată, bătea la ușă. Floridorii se adăpostiseră în încăperile mari ale Peșterii Calde din inima Munților Albaștri. Izvoarele calde izvorâte din adâncurile întunecate ale pământului se scurgeau prin peșteră, încălzindu-i pereții.

Rinocrocilor le era greu iarna, le înghețau cornurile și vârfurile cozilor. Așa își pierdeau o parte din puteri. Nu aflaseră secretul Casei Soarelui și nu observaseră să dispăruseră de mult fagurii de lumină și de căldură.

Floridorii coborau tot mai des din munți și-i hărțuiau pe cotropitori. Din cauza lăcomiei și nechibzuinței rămăseseră cu puține provizii să înfrunte iarna. Și șobolanii fuseseră alungați. Rinocrocii nu mai aveau pradă de împărțit. Dar foștii prieteni, șobolanii nu se lăsau ușor păcăliți. Furau cât puteau din ultimele provizii ale Rinocrocilor.

Într-o noapte geroasă, Rinocrocii care păzeau Hambarele Mari, părăsiră locurile de pază pentru a se încălzi în căsuțele din apropiere. Încă nu răsărise luna. La adăpostul întunericului, mai mulți Floridori au descuiat Hambarele și au încărcat toți sacii cu grâne, mălai și făină în săniuțele trase de căluții lor voinici. Vuietul viscolului îi împiedicau pe Rinocroci să deslușească zgomotele de afară. Când s-au dezmeticit, Floridorii erau departe cu provizii cu tot! Și erau proviziile cele mai importante și de neînlocuit! Nu puteau renunța la ele. Furia Marelui Rinocroc nu mai avea margini. Cornul cel mare se umflase de atâta venin. I-ar fi stropșit cu el pe paznicii păcăliți dar se temea că nu va mai avea soldați cu care să-i distrugă pe Floridori. De când îi scăpase Lăcrămioara și odată cu ea pierduse lădița cu nucile de aur, alt plan nu mai avea decât să scape de toți Floridorii.

- Eu sunt Marele Rinocroc! Trebuie să-i pedepsim pe Floridori, o dată pentru totdeauna!

Și se urni o armată numeroasă în căutarea Floridorilor. Urmele duceau la Strâmtoarea Caprelor, un loc îngust între doi munți drepți ca doi străjeri de țară. Rinocrocii trimiși în recunoaștere s-au întors cu vești bune. Au văzut doar câțiva Floridori care păzeau săniile cu grâne în așteptarea căluților care cărau sacii pe potecile înguste și alunecoase. Plapuma de zăpadă era groasă și urcușul se făcea anevoie.

- Eu sunt Marele Rinocroc! Proviziile vor fi din nou ale noastre! Prindeți-i pe Floridori!

Armata de Rinocroci își strânse rândurile și se târî prin strâmtoare. Floridorii dispăruseră. Parcă îi înghițiseră nămeții. Lăsaseră sacii cu grâne pe zăpadă. Cu urlete de izbândă, Rinocrocii se aruncară asupra pradei. Cei din primele rânduri înșfăcau sacii grei dar nu știau încotro să o apuce ca să ascundă proviziile prețioase. Din spate veneau alte namile hămesite care vroiau să-și ia prada. Cei care apucau câte ceva nu vroiau să renunțe la pradă. Și trăgeau de sacii grei cu ghearele. Se făcuse învălmășeală. De atâta hărțuială, sacii plesniră și furia Rinocrocilor nu fu mică! În saci nu erau râvnitele boabe aurii de grâu și porumb, nici făina dulce sau mălaiul gustos, ci pietre și pietricele, nisip și cenușă! Și asta nu era toată păcăleala! Se auzi deodată un zgomot asurzitor! Din vârful muntelui, Floridorii porniseră o avalanșă înspăimântătoare. Zăpadă și gheață în bulgări uriași se rostogoleau cu mare vuiet la vale trăgând cu ei bucăți de stânca. Armata Rinocrocilor, cât încăpuse între munți nu mai avea scăpare! Marele Rinocroc care rămăsese la intrarea în strâmtoare își văzu soldații înghițiți în câteva clipe de muntele de zăpadă. Și cei din capul coloanei care mai scăpaseră erau sortiți înghețului, fiindcă drumul de întoarcere fusese definitiv închis de stâncile prăbușite.

Marele Rinocroc se întoarse în cetate cu coada între picioare. Floridorii își bătuseră joc de el și-i nimiciseră jumătate din armată! Îi luaseră și proviziile pentru iarnă!

Era greu să stăpânești o țară cu o armată înjumătățită și flămândă. Și mai erau și sclavii care îi urau de moarte și nu se supuneau de bună voie poruncilor stăpânilor. Însăși vremea le era protivnică cotropitorilor. Iarna se lungea și hambarele erau goale.

Ceasul pieirii Rinocrocilor se apropia. În Valea Cartofilor, Floridorii pregătiseră capcanele. Acestea erau niște gropi adânci și mari pe care le săpaseră mai demult cu ajutorul cârtițelor prietene. Peste gropi puseseră crengi uscate și zăpada astupase totul. Câmpia era o întindere albă. Veni o noapte cu ceață. Atunci cineva dădu alarma.

- Primejdie! Vin Floridorii!

- De unde?

- Dinspre Valea Cartofilor!

Într-adevăr, în depărtare se zăreau luminițe mișcându-se ca și cum se apropia armata Floridorilor.

- Eu sunt Marele Rinocroc! Să meargă sclavii înainte! Dacă Floridorii au pus capcane, atunci ei vor muri primii!

- Ce înțelept ești Mare Rinocroc! Îl lingușeau Rinocrocii.

Sclavii fură împinși înainte și trecură peste gropi. Podul de crengi și zăpadă rezistase la greutatea nu prea mare a lor. Luminile se zăreau prin ceață parcă apropiindu-se amenințătoare.

- Eu sunt Marele Rinocroc! Nimiciți-i pe Floridori ordonă căpetenia.

Ceața se lăsase tot mai jos. Porni grohăind primul rând. Crengile uscate trosniră și Rinocrocii se prăvăliră în gropi. Rândurile din spate pățiră la fel. Nu se vedea ce se întâmplă. Zăpăceala era și mai mare din cauza sclavilor care de dincolo de gropi îi loveau pe Rinocroci cu bulgări de gheață. Rinocrocii zbierau și se aruncau nebunește înainte și nimereau în șanțurile adânci cu apă înghețată. Când ultimele rânduri se dezmeticiră și o luară înapoi la fugă, zeci de săgeți îi loviră.

- Floridorii! Zbierau Rinocrocii.

Și atunci dezordinea și dezastrul fu de nedescris! Rinocrocii se băteau între ei pe viață și pe moarte. Cei din față nu puteau să fugă din cauza celor care erau într-adevăr împinși de Floridorii care coborâseră din munți. Ceața îi împiedica pe Rinocroci să-și vadă dușmanii și spaima îi făcea să se lovească între ei. Până dimineață bătălia se sfârși. Câmpul era plin de Rinocroci înghețați. Nici Marele Rinocroc nu a avut o soartă mai blândă. Un viscol puternic a acoperit cu zăpadă gropile în care căzuse armata sa. Nu se știe dacă a mai scăpat vreun Rinocroc. Și chiar dacă a scăpat, apoi nimeni n-a mai văzut de atunci vreunul în Floridoria!

Și s-au întors Floridorii la căsuțele lor și au dat drumul la Casa Soarelui. Când nu se sfârșise iarna, în Floridoria era primăvară.

Și acum dacă treceți prin această țară, o să-l găsiți pe Floridor Cel Înțelept în Palatul Înțelepciunii, iar de Fir de Busuioc, Savantul în grădiniță între trandafirii lui nemaipomenit de frumoși și o să vă servească cu fructe de Soriflor, de o să vă simțiți puternici și viteji ca Floridorii. Mă întrebați de cei trei prieteni, Corcodel, Gogonel și Zăhărel? Mai sunt încă la școală ca și Merișor și Ghiocel. Lăcrămioara scrie povești pentru copii. Florina are un alt pui de căprioară.

În țara Floridorilor e mereu sărbătoare. Acum s-au copt pepenii, dar puteți să mergeți când se coc strugurii sau portocalele sau merele sau cireșele. Depinde ce vă place mai mult!